Iarba de silur (partea aeriană) - plantă

Infuzia și gustul plantei

Decoctul din iarba de silur are gust de plante și ușor amărui la final. Infuzia are o culoare deschisă și este aproape inodoră.

Originea plantei

Se mai numește și iarbă de ochi sau eufrasia. Iarba de silur (Euphrasia officinalis) s-a bucurat de interes de foarte mulți ani. Prima dată oamenii care se ocupau de medicina naturistă și mai târziu botaniștii au descris această plantă ca fiind înaltă de aproximativ un sfert de metru, semi-parazită, cu flori de culoare albă cu violet. A fost o plantă populară în vremea Greciei antice și în timpul domniei reginei Elisabeta I și rămâne și în prezent. Poate și datorită numelui - Euphrasia care amintește de zeița greacă a bucuriei.

După cum am menționat deja, este o plantă semi-parazitară. Aceasta înseamnă că utilizează substanțele anorganice ale altor plante pentru creșterea sa. Iarba de silur crește acolo unde există astfel de posibilități, adică pe pajiști, terenuri cu turbă sau pășuni. Trebuie adăugat că este foarte sensibilă la calitatea apelor subterane, motiv pentru care în trecut se găsea mult mai des decât în prezent.

În orice caz, iarba de silur este răspândită în aproape toată Europa. O poți recunoaște după frunzele sale ovale cu margini zimțate și florile albe cu puțin violet care au o pată galbenă la bază. Florile au o dimensiune de aproximativ un centimetru și apar din iulie până în octombrie. Fructul este o păstaie alungită. De ce este încă atât de populară iarba de silur? Motivul este conținutul ridicat de glicozide, taninuri, uleiuri esențiale și flavonoide, în timp ce planta este, de asemenea, o sursă de provitamina A și vitamina C. Utilizarea sa externă și internă susține vederea normală și revigorarea corpului. Cel mai adesea se adaugă în amestecurile de ceai, dar se poate folosi și pentru a prepara tinctură sau vin.