Iarbă roșie sau Troscot (Persicaria lapathifolia) - plantă

Infuzia și gustul ceaiului
Iarba roșie sau troscotul se caracterizează prin gustul puternic amărui și astringența subtilă, care animă perfect orice amestec de ceaiuri. Ca atare, însă, își câștigă locul datorită gustului său intens și purității naturale.

Originea ceaiului
La fel cum această plantă are multe denumiri, are și multe substanțe interesante. Dar să le luăm pe rând.

Iarba roșie, cunoscută și ca troascot este o plantă anuală din familia Polygonaceae. Denumirea latină actuală este Persicaria lapathifolia, dar anterior era denumită Polygonum lapathifolium.

Este o plantă foarte variabilă, care se poate adapta la diferite condiții naturale. Înălțimea sa variază de la forme joase (în jur de 20 de centimetri) la plante verticale care ating 100-150 de centimetri. Tulpina este dreaptă sau semi-dreaptă, adesea ramificată, cu o suprafață netedă, uneori roșiatică. Are frunze alternante, alungite, ovale sau lanceolate, adesea cu pete închise caracteristice la mijloc. Florile sunt mici, galben-verzui, albe sau rozalii. La final, inflorescența - are o formă cilindrică cu o lungime de 3-6 centimetri. Planta produce achene lucioase, de culoare maro închis până la negru.

Probabil că ați văzut deja cum arată iarba roșie. Este răspândită în zonele temperate ale emisferei nordice, în principal în Europa, Asia și America de Nord - a fost adusă în alte părți ale lumii ca specie secundară. Preferă habitatele umede cu soluri bogate în azot. Crește adesea pe malurile cursurilor de apă și ale iazurilor, în păduri inundabile, în șanțuri de-a lungul drumurilor, pe marginile umede ale câmpurilor și în zonele cultivate, în tufișuri și de-a lungul drumurilor. Tolerează bine inundațiile temporare și este adesea întâlnită ca buruiană de câmp. Se reproduce exclusiv prin semințe, care își păstrează germinația timp de mai mulți ani.

Acum este timpul să enumerăm substanțele importante menționate mai sus, care se găsesc în iarba roșie. Acestea cuprind:

- flavonoide (în special quercetină și rutină),
- taninuri,
- substanțele amare,
- uleiuri esențiale,
- acizii organici,
- mucilagii,
- vitamina C în cantități relativ mari,
- minerale (potasiu, calciu, magneziu),
- oximetilantrachinone,
- glicozide și acizi fenolici.
Pe lângă fitoterapie, și-a găsit utilizare și în bucătărie. Lăstarii tineri și frunzele erau folosite în trecut la prepararea mâncărurilor de legume, în special în perioadele de nevoie. În unele zone, semințele erau măcinate în făină și adăugate la aluatul de pâine. Mai mult, planta era folosită în mod tradițional pentru a alunga puricii la animale și era folosită ca ingredient în hrana păsărilor de curte. În plus, planta putea fi folosită pentru obținerea de colorant galben pentru vopsirea țesăturilor.