PLĂMÂNĂRICĂ TULPINĂ + FRUNZE (Pulmonaria officinalis) - plantă

Infuzia și gustul ceaiului

Decoctul are un gust dulce surprinzător de plăcut, cu o aromă îmbietoare de plantă amestecată cu iarba proaspăt tăiată.

Originea ceaiului

Pulmonaria officinalis, după cum sună denumirea latină, este un simbol al venirii primăverii. Planta înflorește la începutul lunii martie, și se poate găsi mai ales în locuri umbroase cu sol bogat în nutrienți. Dacă, în timpul unei plimbări de primăvară prin pădure, vedeți o plantă înaltă de până la 30 cm, cu flori mici de culoare roșie cu roz sau albastru-violet și frunze cu pete albe, puteți fi siguri că ați găsit plămânârica.

Se găsește în toată Europa, cu excepția Norvegiei, iar zonele sale de răspândire se extind până în Rusia. Este cunoscută sub denumiri diferite în întreaga lume. De la câinele cu pete la salvia din Betleem și până la lacrimile Fecioarei Maria.

Plămânărica a fost întotdeauna asociată cu tractul respirator. De fapt, numele său este derivat din latinescul pulmo, care înseamnă plămân. Oamenii foloseau această plantă în special în anotimpurile reci pentru a ajuta la funcționarea normală a sistemului respirator. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că a devenit un element tradițional al amestecurilor de plante și al infuziilor de sine stătătoare.

Această plantă conține:

• acid silicic (până la 4%),
• mucilagii,
• saponine,
• tanini (până la 10%),
• alantoină,
• vitamina C,
• flavonoide,
• minerale (în special săruri de calciu),
• fitosteroli și alcool cerilic,
• alcaloizi pirrolizidinici.

Dacă vă decideți să includeți plămânărica în regimul dvs. de hidratare, rețineți că utilizarea acesteia trebuie să fie moderată și nu trebuie să dureze mai mult de trei săptămâni. De asemenea, plămânărica nu este potrivită pentru femeile însărcinate și cele care alăptează sau pentru copiii mici.