Scorțișoară din Indonezia - întreagă

Infuzia și gustul plantei

Scorțișoara indoneziană are un miros dulce și condimentat, dar în același timp ușor picant, ceea ce o face mai intensă decât cea de Ceylon. Bastonașele au o culoare maro-aurie chiar maro castanie, sunt mate și dure la atingere. Nu sunt destinate consumului direct, se utilizează în principal la gătit sau coacere, unde eliberează treptat uleiuri care aromatizează întregul preparat.

Se pot utiliza la vin fiert, punch sau cidru fierbinte, precum și în compotul de mere sau în gemul de prune. Curry-ul indian nu are fără această scorțișoară profunzimea potrivită, la fel ca și carnea înăbușită de miel.

Originea plantei

Indonezia are peste 17.000 de insule și comerțul cu mirodenii se practică acolo din cele mai vechi timpuri. Scorțișoara crește în munți, unde solul este umed și vulcanic, bogat în minerale, ceea ce îi conferă scorțișoarei gustul bogat. Prelucrarea se face după metode tradiționale, practicate de comunitățile locale de secole.

Coaja se taie cu grijă de pe ramuri, se usucă încet și se rulează în rulouri. Acest proces necesită experiență și simț. Pentru a păstra aroma necesară, trebuie respectat momentul și ritmul corect de uscare.

Demult, scorțișoara era mai prețioasă decât aurul. Doar cei mai bogați își puteau permite să o pună pe masă, în timp ce comercianții călătoreau săptămâni și luni întregi pentru a o procura. Comercianții arabi ascundeau chiar și proveniența condimentului, pentru a-și păstra secretul și profiturile. Dar nu era vorba doar de gust, scorțișoara era apreciată și în cadrul ceremoniilor și era oferită ca dar chiar și regilor.

În India și în Orientul Mijlociu, aproape niciun fel de mâncare tradițională nu se poate face fără scorțișoară.