Pulbere de măceșe BIO

Infuzia și gustul ceaiului

Culoarea pudrei variază de la portocaliu deschis până la roz intens, în funcție de cantitatea folosită. Gustul are aciditatea potrivită – nu este acru ca lămâia, ci plăcut răcoritor, asemănător cu un măr acrișor. Pentru dizolvarea cea mai bună și rapidă a pudrei, folosiți apă călduță. Acest lucru ajută nu doar la rapiditatea dizolvării, dar și la păstrarea maximă a vitaminei C, care este sensibilă la temperaturi prea ridicate (peste 60 °C). Aroma este fructată, cu o ușoară notă de petale de trandafiri.

Originea ceaiului

Măceșele cresc aproape peste tot – pe marginea drumurilor, pe câmpuri sau în păduri. În trecut, din ele se făceau dulcețuri și compoturi, pentru că iarna nu exista alt fruct disponibil. Bunicile spuneau că sunt bune împotriva răcelii. Și aveau dreptate – măceșele conțin mai multă vitamina C decât majoritatea fructelor. Se știe bine că vitamina C contribuie la menținerea funcționării normale a sistemului imunitar în timpul și după efort fizic intens, dar și la formarea colagenului pentru funcționarea normală a vaselor de sânge, oaselor, cartilajelor și gingiilor.

Vitamina C susține în același timp metabolismul energetic normal și funcționarea sistemului nervos. În plus, contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, la reducerea oboselii și epuizării și, de asemenea, favorizează absorbția fierului.

Măceșul poate crește până la trei metri și are spini ascuțiți, astfel că recoltatul nu e deloc ușor. Primăvara înflorește cu flori albe sau roz, din care mai târziu se formează măceșele. Acestea se coc toamna, iar cel mai bine este să fie culese după primele înghețuri, când devin mai dulci.

Hippocrate prescria măceșe încă din Antichitate. În Evul Mediu se credea că ajută împotriva turbării la câini, motiv pentru care, mai ales în străinătate, li se spune „trandafirul câinelui”. În timpul războaielor, când fructele erau greu de găsit, măceșele se culegeau ca înlocuitor pentru citrice. Măceșul sălbatic crește în toată Europa și este un arbust extrem de rezistent.

Se găsește de la câmpii până la munți, reușește să crească chiar și pe soluri sărace. Frunzele au cam doi până la patru centimetri lungime și sunt ovale. În general, nu este o plantă pretențioasă, ceea ce explică de ce se întâlnește aproape peste tot. În procesul de prelucrare, măceșele sunt mai întâi curățate, uscate și apoi măcinate. În timpul măcinării sunt îndepărtate firele iritante și semințele tari. Rezultatul este o pulbere fină, lipsită de impurități.

În măceșe se ascunde nu doar o cantitate record de vitamina C, ci și vitamina A, o gamă largă de vitamine din complexul B și vitamina K. De asemenea, s-a confirmat că măceșele conțin antioxidanți. În timpul iernii, când organismul este mai predispus la infecții, un astfel de sprijin este binevenit. Nu reprezintă un substitut pentru o alimentație variată, dar ca supliment funcționează foarte bine. Dozajul este simplu: sunt suficiente una până la două lingurițe pe zi.