HONEYBUSH BIO

Infuzia și gustul ceaiului

Infuzia și gustul ceaiului Culoarea magnifică de mahon este tipică în cazul ceaiului Honeybush, după turnarea apei culoarea infuziei schimbându-se de la portocaliu închis până la brun-roşcat. Aroma este dulceagă, foarte plăcută iar gustul său aminteşte de miere. E dulce, delicat și gingaş. Dacă sunteţi iubitori de ceai, inclusiv în varianta rece, încercați să preparați Honeybush ca ceai cu gheață. Se toarnă, pur și simplu, băutura caldă pe cuburi de gheață. Rezultatul va fi o suplimentare a necesarului de lichide cu o băutură delicioasă și dulce în mod natural.

Originea ceaiului

Originea acestui "ceai" este una specifică. Ce dorim să precizăm, este faptul că nu are nicio legătură cu planta de ceai Camellia sinensis ca în cazul ceaiului clasic verde, negru sau alb, ci este obţinut din tufa Cyclopia intermedia. Este o plantă cu o înălţime de aproximativ 150 centimetri, crenguţe lungi și frunze aciculare, care creşte doar în mediul sălbatic din sudul și estul Capului Africii de Sud. Este foarte pretenţioasă în ceea ce priveşte compoziția solului, umiditatea aerului și raporturile de lumină și, de asemenea, este extrem de sensibilă la prezența substanțelor chimice industriale. De aceea, ceaiul obţinut din această plantă este 100% natural, lipsit de substanţe care ameninţă sănătatea. Honeybush, sau tufa de miere, a fost probabil descoperită de boşimanii africani. Planta i-a fermecat cu gustul său extraordinar şi mai târziu cu efectele curative. Prima mențiune scrisă cu privire la această tufă extraordinară datează din 1705, dar proprietățile sale au fost descrise abia în anul 1830. Deoarece s-a bucurat de succes ca articol de export, localnicii au încercat să înfiinţeze plantaţii de Honeybush. Prima plantaţie a fost înfiinţată în anul 1996, dar experimentul nu a adus rezultate semnificative. În anul 2001 a fost înfiinţată o altă plantaţie lângă oraşul Haarlem, urmată de grădina din Ericville. Dar Honeybush nu se lasă legată de reguli și hrănită cu îngrășăminte chimice. În ciuda popularității sale în creștere (cea mai populară fiind în Japonia, Germania și Elveția), Honeybush este recoltată majoritar doar în sălbăticie. Recoltarea Honeybush nu este ușoară.

Pe pantele abrupte ale dealurilor locale, culegătorii trebuie să urce adesea cu ajutorul frânghiilor. Tufa este tăiată cu secera la aproximativ 30 de centimetri deasupra solului, adunată în coşuri mari care, odată umplute, sunt coborâte la tractoare şi ulterior transportate în vederea prelucrării. În ferme, ramurile întregi cu tot cu frunze sunt tăiate la o lungime de 6-30 milimetri. Urmează fermentaţia, un proces natural de fermentare. În prezent sunt utilizate două metode: fermentarea în grămezi mari sau în cuptoare preîncălzite. În primul caz, Honeybush se adună în grămezi circulare cu o înălţime de 2 metri şi diametru de 5 metri. Grămada în greutate de 1,5-2,5 tone este acoperită cu pânză și lăsată timp de 3 zile în vederea încălzirii şi fermentării spontane. Fermentarea în cuptor garantează un produs de o calitate mai bună şi o durată mai scurtă (24-36 de ore), dar, cu siguranţă, este mai costisitoare din punct de vedere financiar. La sfârşitul procesului, şi atunci când Honeybush obţine o culoare plăcută de mahon, se continuă cu uscarea la soare care, de obicei, durează între 1-2 zile. Urmează strecurarea, îndepărtarea bucăților mai mari decât un chibrit, ambalarea în saci țesuți și expedierea.